■ Componența C.E.A.C.

 An școlar 2020-2021
 Liceul „Șt.O.Iosif” Rupea 
Asigurarea calității educației este centrată preponderent pe rezultate. Rezultatele sunt exprimate în cunoștințe, competențe, valori și atitudini, care se obțin prin parcurgerea și finalizarea unui nivel de învățământ sau program de studii

Metodologia asigurării calității în educație cuprinde următoarele componente:
a) criterii;
b) standarde și standarde de referință;
c) indicatori de performanță;
d) calificări.

Calitatea în educație este asigurată prin următoarele procese:
a) planificarea și realizarea efectivă a rezultatelor așteptate ale învățării;
b) monitorizarea rezultatelor;
c) evaluarea internă a rezultatelor;
d) evaluarea externă a rezultatelor;

Componentele și procesele de asigurare a calității și relațiile dintre ele se diferențiază în funcție de:
a) nivelul de învățământ și, după caz, al calificării;
b) tipul organizației furnizoare de educație;
c) tipul programului de studii.

■ În conformitate cu prevederile art. 11 din Ordonanţa de Urgenţă nr 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, coroborat cu art 43 şi art 44 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar aprobat prin O.M.E.C 5447/2020,  a fost constituită Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii la Liceul ,,St. O. Iosif” Rupea, comisie care este actualizată anual și are următoarea componenţă pentru anul școlar 2020-2021:

  • Preşedinte  – Simigiu Marius
  • Membri – Şefii catedrelor metodice, Gaborean Alexandra
  • Reprezentantul sindicatului – Matei Victor
  • Reprezentatntul Consiliului local – Pop Gabriela
  • Reprezentantul Comitetului de părinţi – Repede Gheorghe
  • Reprezentantul elevilor – Szelyes Teodora
  • Observator, director adjunct – Hetrea Dumitru Florin