Fiind decembrie, luna bilanțului, cu emoţia sărbătorilor de iarnă sau a liniştii care coboară ancestral în ființa noastră, fiecare dintre noi își analizează bucuriile sau tristețile, reușitele sau înfrângerile unui an ce stă să treacă, și care, ne-a supus atâtor provocări. Dar, cu rădăcinile fixate în trecut, viitorul se construiește mereu în prezent. Totul e-n mișcare, iar cunoașterea de sine și a realității înconjurătoare are rol în propria devenire. Cu fiecare zi, cu școală pironită în fața unui ecran sau în forfota sălilor de clasă, cu fiecare întrebare și cu fiecare răspuns, prin efort și dăruire, prin implicare și pasiune, ne strigăm dreptul la libertate născut din nevoia de identitate.
Cu o istorie aparte şi o frumoasă tradiţie, pe care şi le propune să le scrie în continuare, revista Liceului „Șt. O. Iosif” Rupea cuprinde în paginile ei articole interesante prin tematică şi conţinut, reprezentând încununarea dorinţei elevilor acestei instituţii şcolare de a-şi manifesta, şi pe această cale, trăirile, spiritul creativ şi talentul, precum și reflectarea preocupărilor cadrelor didactice care-i formează.
Scrisă într-un an ce a adus ,,aripi de plumb” și mască pentru ,,corola de minuni a lumii”, această ediţie a revistei noastre, ce are ca temă principală libertatea, dorim să fie o lectură plăcută și o torță ce reaprinde în sufletul cititorilor speranța zborului spre noi orizonturi.
Prof. Minodora Oțetea
,