Arhive categorie: Noutăți

■ Program de lucru cu publicul

În perioada 15 mai – 31 august 2020, programul cu publicul este între orele 9:00 – 12:00.

Pe durata examenului de Bacalaureat, între 22 şi 30 iunie 2020, accesul nu este permis.

Se recomandă programarea telefonică sau prin e-mail a solicitărilor, evitând, pe cât posibil, interacțiunea față în față. Dacă situația impune prezența la sediul liceului, este necesară purtarea măștii de protecție și dezinfectarea mâinilor la intrarea în clădire. La intrare se va măsura temperatura şi se păstrează distanţarea socială.

■ Date de natură financiară

      Datele privind situația financiară referitoare la veniturile,cheltuielile de personal, achiziții publice, sponsorizări, donații, începând cu 2016 până la data prezentă se prezintă astfel.
      Echipa managerială s-a preocupat permanent în găsirea surselor/soluțiilor de finanțare pentru a dota, moderniza, repara, etc. unitatea noastră școlară, având în vedere  situația conturilor blocate ale liceului și a situației juridice datorată campusului școlar nefinalizat.
     Astfel, în privința cheltuielilor de personal acestea se ridică la 80% din bugetele alocate anual în jurul sumei de 3125370 lei. O altă latură a cheltuielilor este cea referitoare la  elevi,  prin plata navetei, a bursei profesionale și ,,bani de liceu” proveniți din bugetul de stat, care este de aproximativ 219647 lei anual.
     În privința bunurilor și serviciilor, suma se situează în jurul valorii de 248000 lei, valoare care de asemenea are fluctuați în funcție factori economicii.
      În anul 2000 veniturile realizate sunt în valoare de aproximativ 7625 lei. În ceea ce privește achizițiile publice ne regăsim în jurul sumei de 219000 lei. Acest capitol este fluctuant în funcție de necesitățile generale sau specifice, stării fizice a spațiilor în care ne desfășurăm activitățile, nevoilor tehnice sau a materialelor didactice necesare.  Trebuie precizat faptul că nevoile reale pentru a aduce la zi conform cu cerințele în vigoare și nevoile unității, sumele necesare sunt mult mai mari.

■ Chestionare privind continuarea activității în educație

 – Articol preluat de pe pagina ISJ Braşov – 

Dragi elevi, cadre didactice și părinți,

Pentru că ne preocupă felul în care percepeți continuarea școlii în această perioadă și pentru a putea veni în sprijinul vostru cu mai multe soluții, vă rugăm să acordați câteva minute pentru a răspunde la întrebările din chestionarele de mai jos. Completarea unui chestionar durează maxim 10 minute.
Răspunsurile oferite în cadrul studiului sunt anonime.

Chestionar pentru elevi

Chestionar pentru profesori

Chestionar pentru părinți